Nelu Cortea este părintele stand-up-ului românesc – și spunem asta pentru că are doi copii minunați cu care se mândrește de câte ori are ocazia. Și tot de atâtea ori face și glume pe tema asta – pe care le scrie, bineînțeles, pe îndelete, ca un ardelean adevărat, cât dorm ăia mici. Familia presupune un puternic simț al responsabilității, dar mai ales un foarte bun simț al umorului, iar asta spune chiar el, nu noi.
De la țară la oraș și de la coasă la microfon, cum se prezintă el pe paginile lui de social media, Cortea nu uită de unde a plecat.
Ba s-a și întors de unde a plecat. Cu casă, cu familie, cu tot. Ioan Mihail Cortea provine din satul Morlaca, județul Cluj și a venit la București pentru facultate. A terminat UNATC București, secția Actorie și i-a plăcut așa de mult pe scenă și să facă glume, încât s-a apucat de stand-up. Bine, a recunoscut și el, a și avut suținerea aia puternică din partea a doi prieteni minunați: Micutzu și Bordea.
Face umor deja de peste 10 ani și are show-uri prin toată țara, dar mai ales la The Fool, club care i-a devenit a doua casă. Să nu mai vorbim și de faptul că oamenii plătesc bilete ca să-l vadă și în străinătate.