Dacă ar fi carisma o prezență umană, cel mai probabil ar avea chipul și asemănarea lui Adrian Nicolae. Și nu, nu se crede vreun fel de Dumnezeu. Bineînțeles, nu doar carisma e de el. Să nu uităm și de inteligența care i se citește în ochi, sarcasmul de neegalat și mai ales modul ireproșabil în care se implică în fiecare proiect. Iar de data asta nu și-a scris singur propria descriere, așa cum obișnuiește s-o facă de fiecare dată.
Adrian Nicolae a terminat UNATC București, secția Actorie. Este genul de actor care trece prin cele mai variate tipologii de personaje, atât în teatru, cât și în film.
Când nu e pe scena teatrului, urcă pe scenele cluburilor de comedie. Doar așa ca să dea glumele alea bune care nu sunt în scenariu. Asta pentru că e bun și pe improvizație. Dar hai să nu facem o scenă din asta.